Categories
- social media (3)
Recent Posts
-
Tu știi ce să publici pe instagram? Eu am spus-o și o s-o mai spun: nu cred în rețete. Însă de-a lungului timpului am găsit în discuțiile cu diferiți clienți câteva mituri false. De ce se întâmplă asta? Pe de-o parte, pentru că algoritmul se schimbă constant și e posibil ca ceva ce a funcționat de minune 2 ani să aibă reach insignifiant azi. Pe de altă parte, pentru că posibil să auzi la un prieten că ceva a funcționat, dar să nu se potrivească bine pe specificul afacerii tale (sau să nu creezi tu bucata de conținut fix la fel și asta să se reflecte în rezultate).
Le luăm pe rând și, sper eu, la final de articol, vei știi puțin mai multe despre ce să publici pe instagram:
Le-am văzut pe ambele spuse (depinde pe ce întrebi). Niciuna dintre ele nu funcționează ca o rețetă. Eu îți recomand să ai mai degrabă un mix între cele două. Dar, și mai important: nu te concentra doar pe forma conțintului (lung vs scurt, foto vs video, cu emojis vs fără emojis) ci pe ce transmiți prin intermediul lui.
Da, dacă publicul tău este preponderent internațional (caz în care mai rapid ar fi să le scrii direct în engleză). Nu, dacă peste 80% din publicul tău este din România. Nu e neapărat o greșeală, însă e un efort nejustificat, mai ales dacă traduci textele. Era o vreme când nu erau atât de mulți români pe instagram (motiv pentru care, mai ales dacă erai creator de conținut, era mai înțelept să scrii direct în engleză). Însă acum instagram a depășit 5 milioane de utilizatori.
Deloc. Îți recomand să pui hashtaguri relevante și să te orientezi spre cele locale. Ce se întâmplă cu hashtagurile mari este că le folosesc sute de mii sau milioane de utilizatori. Asta înseamnă că, oricât de relevantă ar fi postarea ta, șansele ca ea să ajungă în feed-ul userilor care urmăresc acel hashtag este foarte foarte mic. În funcție de industria în care activezi orientează-te spre hashtag-uri între 2000 și 50000 de postări. Și încă ceva important: întotdeauna păstrează relevanța.
Mi-am încurajat întotdeauna clienții să apeleze la fotografi profesioniști pentru imagine, dar fără să pice în extrema cealaltă: fotografiile cu telefonul sunt mai mult decât bine-venite într-un plan de conținut. Asta nu înseamnă să faci tu toate fotografiile în condiții slabe de lumină. Însă nu te feri să arăți și fotografii mai puțin editate sau care nu sunt făcute într-un studio. În primul și în primul rând, imaginile ar trebui să comunice ceva. Dacă nu fac asta, oricât de frumoase ar fi, nu te ajută prea mult în strategia ta de social media.
Îți recomand, da. Însă nu e atât de grav dacă nu o faci. Dacă nu te simți confortabil în fața camerei sau nu ai aparatura necesară în acest moment, nu înseamnă că nu o să poți să crești pe instagram dacă nu faci content video sau reels. Reiau sfatul de mai sus apropo de ce să publici pe instagram: concentrează-te pe conținut, nu (doar) pe forma lui.
Vrei să afli mai multe despre ce conținut să publici pe instagram și nu numai? Îți recomand să te înscrii la cursul meu: Cum crezi o strategie de social media adaptată business-ului tău.